Omul în viziunea lui Osho

🔳 Omul vine cu întreg potențialul de a fi un ZEU și rămâne doar un animal, din simplul motiv că se menține limitat de energii grosiere.

El nu încearcă niciodată să schimbe acele energii grosiere în forme rafinate. Acestea pot fi schimbate: mânia poate deveni compasiune – ea trebuie doar să treacă prin meditație; lăcomia poate deveni împărtășire, desfrâul poate deveni iubire, iubirea poate deveni sacralitate…

Si trăim pe cea mai joasă treaptă a scării, trăim la nivelul la care ne-am născut.

Nu ne gândim niciodată la noi ca ființe potențiale, luăm viața ca pe ceva normal, ca și cum ne-am fi născut deja întregi, compleți, perfecți.

Nu este așa! Ne-am născut cu capacitatea de a fi perfecți, ne-am născut cu întreg potențialul de a atinge cel mai înalt vârf.

Dar este numai un potențial – el trebuie făcut samă devină efectiv. Și pentru a-l face să devină efectiv, veți avea nevoie de o anumită metodologie.

Este ca și aurul găsit în mine și care apoi trece prin multe procese de rafinare. Este la fel ca și diamantele care se găsesc în mine, dar sunt doar pietre. Doar bijutierii le pot recunoaște. Oamenii obișnuiți nu le vor putea recunoaște ca diamante.

Cunosc un bijutier, un prieten de al meu. Are casa atât de plină de diamante, încât nu le poate număra, el trebuie să le cântărească. Le păstrează în grămezi. Când m-a dus să-mi arate colecția, nu am văzut decât pietre obișnuite. Am spus: „Despre ce vorbești? Spuneai că ai mii de diamante – astea sunt diamante?” El a spus: „Acestea sunt diamante, însă au nevoie de multă prelucrare; abia atunci vei putea să vezi ce sunt cu adevarat. Acum, ele sunt doar pietre obișnuite și le-am cumpărat mai pe nimic, căci oamenii care mi le-au adus au crezut că sunt doar pietre colorate.”

Omul este de asemenea un diamant rar, dar de obicei vei găsi în el mânie, lăcomie, ură, desfrâu –toate tipurile de otrăvuri– și nu vei fi capabil să vezi în el nici un Buddha. Nu vei putea să îl vezi pe Krishna niciunde, nu vei auzi flautul lui Krishna in interiorul lui, și nu vei putea vedea puritatea și inocența lui Buddha.

Însă el conține puritatea lui Buddha, inocența lui Mahavira, cântecul și dansul lui Krishna și infinita înțelepciune a lui Lao Tze.

El conține tot ceea ce s-a petrecut vreodată oricărei ființe umane din lume…

Osho

De la întuneric, la lumină

Omul se naste ca o samânta, ca o potentialitate. El nu este inca ceva realizat, actualizat. Iar acest lucru este de-a dreptul extraordinar, caci din intreaga existenta, singur omul se naste ca o potentialitate; toate celelalte animale sunt realizate.

Un câine se naste ca un câine si va ramâne astfel toata viata. Leul se naste leu. Singur omul nu se naste ca un om, ci ca o samânta; el poate deveni un om sau nu. Singur omul are un viitor; celelalte animale nu au viitor. Toate animalele se nasc perfecte, din instinct. Omul este singurul animal imperfect. De aceea, pentru el este posibila evolutia, cresterea.

Educatia este o punte intre potentialitate si actualizare. Ea v-a fost data pentru a va ajuta sa deveniti o fiinta matura, sa ajungeti la fructe.
Asta este exact ceea ce facem noi aici; acesta este un loc al educatiei. Ceea ce se face in scolile obisnuite, in licee si universitati, nu este educatie. Ele nu va pregatesc decât pentru ca sa obtineti o slujba mai buna, sa câstigati mai multi bani; aceasta nu este o educatie adevarata. Ea nu confera viata, ci cel mult un standard mai bun de viata, dar standardul de viata nu este tot una cu viata. Ele nu sunt sinonime.

Asa-numita educatie pe care o asigura aceasta lume nu va pregateste decât pentru ca sa va câstigati pâinea.
Iar Iisus v-a spus: “Omul nu traieste numai cu pâine, ci si cu Cuvântul lui Dumnezeu”. Dar asta fac universitatile voastre: va pregatesc numai pentru ca sa va câstigati pâinea, sa traiti mai confortabil, cu mai putine eforturi, cu mai putine greutati. Este o educatie foarte primitiva. Ea nu va pregateste pentru viata.
De aceea puteti vedea atâtia roboti umblând prin jur. Ei sunt niste functionari perfecti, foarte calificati, dar daca privesti adânc in fiinta lor, vei constata ca nu sunt altceva decât niste cersetori. Nu au gustat nici macar o firimitura de viata. Nu au cunoscut niciodata ce este viata, ce este iubirea, ce este lumina. Nu au avut niciodata vreo experienta divina, nu stiu ce este existenta, nu stiu sa cânte si sa danseze, nu stiu sa sarbatoreasca. Ei nu cunosc nici macar gramatica vietii; viata lor este absolut stupida. Intr-adevar, câstiga multi bani, urca tot mai sus pe scara succesului, dar in interior ramân la fel de goi si de saraci cum au venit pe lume.

Adevarata educatie confera bogatii interioare. Ea nu are nimic de-a face cu informatia – aceasta este o conceptie foarte primitiva asupra educatiei. O numesc primitiva fiindca isi are radacinile in frica, in ideea ca “daca nu voi primi o educatie buna, nu voi putea supravietui”, fiindca in profunzime este foarte violenta: ea va invata despre concurenta, despre ambitie. Ea nu este altceva decât o pregatire pentru o lume in care fiecare este dusmanul celuilalt, in care fiecare nu doreste decât sa-i ia locul, si eventual chiar gâtul, celuilalt.

Asa se explica de ce lumea a devenit o casa de nebuni. Iubirea nu mai poate razbi nicaieri. Cum ar putea razbi ea in aceasta lume violenta, ambitioasa, competitiva, in care fiecare se lupta sa-i ia gâtul celuilalt? Aceasta conceptie despre educatie este primitiva, caci are la baza teama ca “daca nu sunt bine educat, bine protejat, foarte informat, nu voi putea supravietui in lupta pentru existenta”. Aceasta viziune vede viata exclusiv ca o lupta.

Viziunea mea asupra educatiei porneste de la premisa ca viata nu trebuie considerata o lupta pentru supravietuire, ci o sarbatoare. Ea nu trebuie privita numai ca o competitie, ci si ca o bucurie a cântecului si dansului, a muzicii, poeziei si picturii. Toate acestea exista in lumea noastra; de aceea, educatia ar trebui sa ne pregateasca sa ne punem la unison cu ele, dar si cu copacii, cu pasarile, cu cerul, cu soarele si cu luna.

Dar mai presus de toate, educatia ar trebui sa va pregateasca sa fiti voi insiva. La ora actuala ea nu va pregateste decât pentru imitatie, pentru a fi la fel ca altii. Aceasta este o educatie gresita. Educatia corecta va invata intotdeauna sa fiti voi insiva, in maniera cea mai autentica cu putinta. Fiecare dintre voi este unic. Nu mai exista nimeni ca voi, nu a mai existat si nu va mai exista vreodata. Existenta v-a tratat deci cu un mare respect, v-a facut unici. Nu-i imitati pe altii, nu deveniti simple copii la indigo.

Din pacate, exact acest lucru il face sistemul vostru de educatie: creeaza copii la indigo. El va distruge adevarata voastra fata. Cuvântul “educatie” are doua intelesuri, ambele la fel de frumoase. Unul este bine cunoscut, desi nimeni nu il practica: acela de a scoate la lumina ceva din interiorul vostru, de a actualiza potentialul de care dispuneti, la fel cum cineva scoate apa dintr-un put, implinind astfel menirea acestuia.

Nimeni nu practica insa acest lucru. Dimpotriva, toata lumea se grabeste sa acumuleze cât mai mult, sa depoziteze cunostinte, de geografie, de istorie, de matematica. Elevii devin astfel ca niste papagali. Ei sunt tratati ca niste computere, in care sunt introduse noi si noi programe. Institutiile voastre educative nu sunt altceva decât niste depozite en-gros de cunostinte.

Adevarata educatie ar insemna o scoatere la lumina a lucrurilor ascunse inlauntrul fiintei voastre, a comorilor ascunse acolo de catre existenta, o descoperire, o revelare a lor.

Cealalta semnificatie a cuvântului, care este inca si mai profunda, este urmatoarea: cuvântul “educatie” vine de la educare, care inseamna a conduce de la intuneric la lumina. Aceasta semnificatie are o valoare uriasa: a conduce pe cineva de la intuneric la lumina.

Omul traieste in bezna, in inconstienta, dar el poate deveni plin de lumina. Focul este aici, dar trebuie aprins, constiinta este aici, dar trebuie trezita. Atunci când ati venit pe lume, vi s-a dat totul. Dar ideea ca daca ati primit un corp uman ati si devenit un om este gresita, si ea a fost sursa multor amagiri de-a lungul timpului.
Omul se naste doar ca o ocazie, ca o sansa. Foarte putini oameni o realizeaza, cei ca Buddha, ca Lao Tzu, ca Bahaudin. Foarte putine persoane devin cu adevarat oameni, si la intervale mari de timp intre ele. Numai acestea au trait in lumina, au eliminat complet intunericul, au transcens complet inconstienta. Viata lor a fost o binecuvântare.

Educatia inseamna deci o trecere de la intuneric la lumina. Asta este ceea ce fac eu aici. Eu va invat sa fiti voi insiva, sa va transcendeti teama, sa nu cedati in fata presiunilor sociale, sa fiti non-conformisti…

Osho

Osho despre crize

• Osho, pe măsură ce puterea societăţii asupra minţii oamenilor începe să se dezintegreze, în perioade de criză socială ca acum, pare să fie o tendinţă pentru un număr tot mai mare de oameni de a cădea mai jos de minte, în nebunie.
  Este de asemenea adevărat că există în paralel o tendinţă ca oamenii să privească la posibilitatea de a merge mai presus de minte, spre iluminare?
• Perioadele de criză sunt atât periculoase cât şi extraordinar de importante – periculoase pentru cei care nu au curaj să exploreze noi dimensiuni ale vieţii. Ei sunt sortiţi să se dezintegreze în diferite tipuri de nebunii, pentru că mintea lor a fost creată de societate. Acum, că societatea se dezintegrează, mintea nu poate rămâne; rădăcinile sale sunt în societate. Ea este hrănită în mod constant de societate – acum, acea hrană dispare. Pentru că societatea se dezintegrează, o mare suspiciune, o îndoială cum nu a mai fost niciodată înainte, este sortită să apară în oameni. Şi dacă ei au fost doar oameni obedienţi, care nu au mers niciodată dincolo de nicio limită pe care societatea a stabilit-o, care au fost mereu cetăţeni respectaţi, onorabili – cu alte cuvinte, doar mediocri – ei vor înnebuni imediat. Ei vor începe să se sinucidă, vor începe să se arunce de pe clădiri înalte… sau chiar dacă trăiesc, acum ei nu mai au o minte care să-i poată ajuta să-și dea seama care este situaţia în viaţa lor. Ei vor deveni retardaţi, proşti, idioţi, pot deveni schizofrenici, scindaţi, două persoane – sau poate o mulţime.

În perioadele de criză, pericolul este pentru cei care s-au bucurat de perioadele în care societatea era aşezată, nu era nici o problemă, totul era liniştit, ei erau onoraţi, respectaţi. Aceştia erau oamenii care se bucuraseră de obedienţa minţii, şi aceştia vor fi cei care vor suferi. Este o aritmetică simplă. Ei vor deveni psihotici, vor deveni nevrotici – şi între aceste cuvinte nu e nici o diferenţă.

Am auzit o definiţie. Un psihanalist a fost întrebat: ”Care este diferenţa dintre psihoză şi nevroză?” Iar psihanalistul a spus: ”Persoana psihotică crede că doi şi cu doi fac cinci. Iar persoana nevrotică ştie că doi şi cu doi fac patru, dar nu este împăcată cu faptul că doi şi cu doi fac doar patru.”

Deci diferenţa este foarte fină. Ambii sunt la ananghie. Dar perioadele de criză sunt de o semnificaţie extraordinară pentru acele suflete îndrăzneţe cărora nu le-a păsat niciodată de respectabilitatea societăţii, de onorurile ei; cărora nu le-a păsat niciodată de ce cred ceilalţi despre ei, ci au făcut doar ceea ce au simţit că e bine să facă; care au fost într-un fel anume mereu rebeli, individualişti. Pentru aceşti oameni, perioadele ce criză sunt pur şi simplu de aur, pentru că societatea se dezintegrează. Acum nu mai poate condamna pe nimeni – ea este condamnată, blestemată. Nu le poate spune altora că greşesc. Ea însăşi se dovedeşte a fi greşită; întreaga sa înţelepciune se dovedeşte a fi pur şi simplu o prostie, o superstiţie.

Individul care îndrăzneşte poate folosi această oportunitate pentru a merge dincolo de minte, pentru că acum societatea nu îl poate împiedica, nu îi poate sta în cale. Acum este liber. Este aproape la fel ca o situaţie în care uşile sunt deschise, şi paznicii au dispărut iar temnicerul nu e de găsit. Oamenii care au un anumit simţ, o anumită inteligenţă, vor folosi asta pentru libertate. Dar cei care au devenit atât de înrobiţi încât nu se pot gândi la libertate – închisoarea a devenit casa lor – ei pur şi simplu se vor speria: ”Ce se va întâmpla astăzi? Nici un fel de paznici? Nici un temnicer? Uşile sunt deschise! Cine va avea grijă de noi? Cine ne va da de mâncare?” Vor fi oameni a căror sclavie a pătruns până în sufletul lor; aceşti oameni o vor lua razna. Dar oamenii care au fost mereu în căutarea unui moment în care pot evada din închisoare, vor fi extraordinar de fericiţi. Acesta a fost momentul pe care l-au aşteptat şi pentru care s-au rugat. Ei vor evada din închisoare spre cerul liber. A merge dincolo de minte înseamnă a merge spre cerul liber, plin de stele, de lună, de soare – în imensitatea sa… Acesta devine al tău; întreaga existenţă devine a ta.

Mintea este o cuşcă mică. Deci momentele de criză sunt ambele… şi asta se întâmplă peste tot în lume. Nu a existat niciodată până acum o căutare atât de intensă pentru creşterea spirituală, pentru meditaţie. Dar nici nu a existat vreodată atât de multă nebunie. Ambele se întâmplă pentru că status-quo-ul nu mai este puternic; şi-a pierdut controlul.

Când Galileo a descoperit că pământul se învârte în jurul soarelui, nu invers, aşa cum spune Bilblia, Papa i-a cerut să fie prezent la curtea sa. Multe lucruri s-au întâmplat în acea zi. Unul a fost foarte important. Galileo a întrebat: ”Ce contează dacă o afirmaţie din Biblie se dovedeşte a fi greşită? Asta nu dovedeşte că toată Biblia este greşită. Eu sunt un creştin devotat, un creştin practicant, şi nu văd sensul ca, dacă o afirmaţie se dovedeşte greşită, asta să facă vreo diferenţă.” Dar Papa a spus: ”Nu înţelegi.” – şi Papa avea dreptate. El a spus: ”Când o afirmaţie se dovedeşte a fi greşită, atunci mii de probleme vor apărea. Una – că Dumnezeu poate greşi. Şi dacă greşeşte în legătură cu o afirmaţie, care este certitudinea pentru celelalte afirmaţii?” O singură cărămidă extrasă din palat, şi întreg palatul se poate prăbuşi. ”Nu pot permite”, a spus Papa, ”ca orice afirmaţie din Biblie să fie greşită.”

Argumentul său este semnificativ. Astăzi nu doar un singur lucru legat de vechea minte, vechea societate este greşit, ci atât de multe lucruri sunt greşite, e nevoie de un idiot absolut ca să mai creadă în ele. Doar puţină inteligenţă şi este imposibil să fii parte din vechea minte. Aceasta şi-a pierdut credibilitatea – şi nu doar într-un singur loc, ci peste tot în lume. Sunt diferite tipuri de tradiţii vechi, dar toate au ajuns la un punct în care atât de multe lucruri sunt dovedite ştiinţific a fi greşite.

Vei fi surprins să ştii… Un călugăr jainist venise să mă vadă; el a adunat milioane de rupii pentru a face un laborator care să dovedească că omul nu a ajuns pe lună. Vroia sprijinul meu, ca eu să fiu directorul laboratorului său. Ar fi oferit orice finanţare era necesară, dar trebuia să se dovedească faptul că nici un om nu a păşit pe lună. Am spus: ”Dar de ce eşti atât de îngrijorat de asta?” El spune: ”Nu înţelegi. În jainism, luna este un zeu, nu o planetă. Nu poţi să mergi pe un zeu. Şi ei nu doar că au mers pe zeu, au adus pietre şi alte lucruri de pe lună, pentru a fi studiate pe pământ. Trebuie să se dovedească faptul că ei amăgesc întreaga lume, că toate aceste lucruri le-au luat de pe pământ, şi apoi le-au adus înapoi…Nimeni nu a fost pe lună; nimeni nu poate, altfel tot sistemul jainismului se va prăbuşi. Am spus: ”Doar pentru un singur lucru, că luna se dovedeşte a fi o planetă nu un zeu…?” El a spus: ”Dacă un lucru este greşit, atunci totul devine suspicios. Nu ne putem permite ca ceva să fie greşit.” Am spus: ”Ai venit prea târziu! Multe lucruri s-au dovedit deja a fi greşite. Nu eşti foarte cunoscător. Ai citit pur şi simplu ziarele, şi pentru că este un eveniment recent, omul aterizând pe lună… altfel, în 300 de ani ştiinţa a distrus multe din tot ceea ce religiile credeau de secole.”

Acel om era într-adevăr într-o mare suferinţă. Nu are importanţă dacă ceva este greşit sau corect – căutarea ta este pentru adevăr, pentru pace şi tăcere. Şi te superi atât de mult. Însăşi suferinţa ta arată că propria ta minte este năruită. Nu este o chestiune legată de scripturile jainiste, sau de tradiţia jainistă, este o chestiune a minţii tale. ”Colectezi toţi aceşti bani, nu pentru scripturile jainiste ci pentru a-ţi salva sănătatea ta mintală; altfel, vei înnebuni. Ţi-ai sacrificat toată viaţa, şi acum zeii pe care i-ai adorat nu sunt zei, ci doar planete, la fel de obişnuite ca pământul, şi foarte sărace – fără apă, fără plante, fără viaţă. Mintea ta este cea care va fi năruită. Cum îţi vei justifica toată viaţa ta…?” Aceasta este situaţia multor oameni inteligenţi. Ei fie înnebunesc… poţi vedea asta – psihoterapia şi alte şcoli de terapie se dezvoltă cu rapiditate. Şi ei sunt cel mai bine plătiţi oameni, şi oamenii trec prin psihanaliză ani de zile. De fapt, oamenii au început să se laude… În cluburile de femei poţi să mergi şi să auzi: cum o femeie va spune: ”Câţi ani ai fost în psihanaliză? doar şapte ani? Eu am fost în psihanaliză cincisprezece ani.” A devenit un fel de mândrie.

Dar să fii în psihanaliză înseamnă pur şi simplu că eşti nebun; altfel, de ce faci tratamentul? Şi se răspândeşte. Dar cei mai inteligenţi oameni aleargă spre Orient, pentru a găsi o cale, o metodă, o meditaţie – yoga, zen, sufi, hassidism. Undeva, cineva trebuie să ştie cum să treci peste această etapă critică, cum să mergi dincolo de mintea tradiţională şi totuşi să rămâi centrat, în toate minţile şi inteligent. Mii de oameni se îndreaptă spre Orient. Este foarte hilar, pentru că mii de oameni vin din Orient în Occident pentru a studia ştiinţa, medicina, ingineria, electronica, iar oamenii care ştiu toate aceste lucruri se duc în Orient, doar ca să înveţe cum să stea tăcuţi şi să nu facă nimic. Dar este o perioadă minunată. Puterea de influenţă a societăţii este pierdută. Da, cei mediocri vor suferi, dar oricum ei nu se bucurau, nu trăiau cu adevărat; ei erau pur şi simplu ipocriţi. Fiind nebuni, cel puţin ei vor fi adevăraţi, autentici. Nu vor pierde nimic – bineînţeles că nici nu vor câştiga cine ştie ce… Dar oamenii care vor merge dincolo de minte vor crea noul om, noua minte. Şi cel mai special lucru de ţinut minte în legătură cu noua minte este că nu va deveni niciodată o tradiţie, că va fi înnoită în permanenţă. Dacă devine o tradiţie va fi acelaşi lucru.

Noua minte trebuie să devină nouă în mod constant, nouă în fiecare zi, pregătită să accepte orice experienţă neaşteptată, orice adevăr neaşteptat… pur şi simplu disponibilă, vulnerabilă. Va fi un entuziasm extraordinar, un mare extaz, o mare provocare. Aşa că nu te gândi că această criză e ceva rău; este bun. Câţiva oameni îşi vor pierde măştile, şi vor fi ceea ce sunt de fapt – nevrotici, psihotici – dar măcar vor fi adevăraţi şi vor fi oneşti. Poate o să crezi că sunt nebuni; ei nu sunt nebuni, sunt pur şi simplu într-o stare de foarte mare surprindere. Ei au crezut prea mult în vechea minte, şi aceasta i-a trădat. Dar crema inteligenţei va ajunge la culmi necunoscute până atunci. Şi dacă chiar şi într-o lume tradiţională, un om ca Gautama Buddha sau Chuang Tzu sau Pitagora este posibil, ne putem imagina că în atmosfera pe care noua minte o va crea, de mii de ori mai mulţi oameni treziţi, oameni iluminaţi vor deveni cu uşurinţă posibili. Dacă noua minte poate predomina, atunci viaţa poate deveni un proces iluminator. Şi iluminarea nu va fi ceva rar, care se întâmplă din când în când cuiva foarte special; va deveni o experienţă umană foarte obişnuită, pe care doar din când în când câte o persoană cu adevărat idioată o ratează…

Osho

Osho despre răs

Luați viața cu ușurință, cu iubire, jucăuș, fără seriozitate. Seriozitatea este o boală, cea mai mare boală a sufletului și jucăușul cea mai mare sănătate …

Osho

În unele mănăstiri Zen, fiecare călugăr trebuie să înceapă dimineața cu râsete și să încheie seara cu râsete – primul lucru și ultimul lucru! Incearca. Este foarte frumos…

Osho

„Fiecare om este acum responsabil să creeze un câmp de buddha în jurul său, un câmp energetic care continuă să devină din ce în ce mai mare. Creați cât mai multe vibrații de râs, bucurie, sărbătoare, posibil; dansați, cântați, lăsați întreaga umanitate pe rând prinde focul Zenului și vântul Zenului … „
Osho

O gluma nu poate fi explicata. Ori te prinzi, ori nu. Pentru mine, viata nu este deloc serioasa. Este o joaca. Este distractiv. Este un fel de energie debordanta a existentei, care nu are nici un motiv sa existe si nici scop. Nu are nici un scop, nici o finalitate – este doar bucuria de a trai.
Acest intreg univers este doar o gluma imensa. Acesta este motivul pentru care nu poate fi explicat.
Au existat atatia filosofi si teologi care au incercat sa explice. Ei toti au esuat pentru simplul motiv ca nu poate fi explicat. Ori te prinzi, ori nu…
Osho

Daca poti rade de tine insuti, totul e ok. Oamenii rad unii de altii, dar niciodata de ei insisi. Aceasta trebuie invatat.
Daca poti rade de tine insuti, seriozitatea a disparut. Nu-si poate gasi salas in tine daca esti capabil sa razi de tine insuti. Cand razi de tine insuti ucizi egoul si devii mai transparent, mai usor atunci cand te misti in lume. Iar daca ai ras de tine insuti, cand ceilalti vor rade de tine nu te va mai deranja. De fapt, ei nu fac decat sa coopereze, caci fac acelasi lucru pe care il faceai si tu. Te vei simti fericit. Sa razi de ceilalti este egoism; sa razi de tine insuti este umilinta. Invata sa razi de tine insuti – de seriozitatea ta si lucruri din acestea…
Rasul adevarat este precum cel al copilului mic. Priveste-i abdomenul cum se scutura, intregul lui corp vibrand de ras – ii vine sa se tavaleasca pe jos. Este o chestiune de totalitate. El rade atat de mult incat incepe sa planga; el rade atat de profund incat rasul sau se transforma in lacrimi, lacrimi ies din el.
Rasul ar trebui sa fie adanc si total. Acesta este leacul pe care il prescriu pentru seriozitate…

Osho

Osho despre intimitate

Toată lumea se teme de intimitate. E altceva dacă eşti conştient de asta sau nu. Intimitatea înseamnă să te expui în faţa unui străin. Noi suntem toţi nişte străini, nimeni nu cunoaşte pe nimeni. Suntem străini chiar şi faţă de noi înşine, pentru că nu ştim cine suntem. Intimitatea te aduce aproape de un străin. Trebuie să renunţi la toate protecţiile tale, numai atunci este intimitatea posibilă. Şi frica este că dacă renunţi la toate protecţiile, la toate măştile, cine ştie ce va face străinul cu tine? Noi toţi ascundem o mie şi unul de lucruri – nu numai de ceilalţi, ci şi de noi înşine, pentru că am fost crescuţi de o umanitate bolnavă, cu tot felul de reprimări, inhibiţii, tabu-uri. Şi teama este că alături de un străin, şi nu contează, poate că ai trăit cu acea persoană treizeci, patruzeci de ani; starea de înstrăinare nu dispare niciodată, simţi că e mai sigur să păstrezi o mică protecţie, o mică distanţă, pentru că cineva poate profita de slăbiciunile tale, de neajunsurile tale, de vulnerabilităţile tale.

Toată lumea se teme de intimitate. Problema devine mai complicată pentru că fiecare doreşte intimitate. Fiecare doreşte intimitate pentru că altfel eşti singur în acest univers, fără un prieten, fără un iubit/iubită, fără cineva în care să poţi avea încredere, fără cineva în faţa căruia să-ţi poţi deschide toate rănile. Şi rănile nu se pot vindeca decât dacă sunt deschise. Cu cât le ascunzi mai mult, cu atât mai periculoase devin[…] Intimitatea este o nevoie esenţială, pe de o parte, deci toată lumea tânjeşte după ea. Dar noi vrem ca cealaltă persoană să fie intimă, pentru ca ea să renunţe la protecţii, să devină vulnerabilă, să-şi deschidă toate rănile, să renunţe la toate măştile şi la falsa personalitate, să stea gol, aşa cum este. Iar pe de altă parte, fiecare se teme de intimitate, cu persoana cu care vrei să fii intim, nu renunţi la protecţiile tale. Acesta este unul dintre conflictele dintre prieteni, dintre iubiţi: nimeni nu vrea să renunţe la protecţiile sale şi nimeni nu vrea să vină total gol şi sincer, deschis, şi ambii au nevoie de intimitate.

Până când nu renunţi la toate reprimările tale, la inhibiţiile tale, nu vei fi niciodată capabil să fii intim cu cineva. Şi va trebui să iei iniţiativa. Dar dacă nu ai reprimări, inhibiţii, nu ai nici răni. Dacă ai trăit o viaţă simplă, naturală, nu va fi nici un fel de teamă de intimitate, ci o imensă bucurie a două flăcări ce vin atât de aproape încât aproape că devin una. Şi întâlnirea este extraordinar de încântătoare, de satisfăcătoare, de împlinitoare.

Dar înainte de a putea să atentezi la intimitate, trebuie să-ţi cureţi casa complet. Numai un om al meditaţiei poate permite ca intimitatea să se întâmple. El nu are nimic de ascuns. Tot ceea ce îi crea teamă pentru că cineva le putea afla, le-a aruncat el însuşi. El are doar o tăcere şi o inimă iubitoare. Trebuie să te accepţi în totalitatea ta, dacă nu poţi să te accepţi în totalitatea ta, atunci cum poţi să te aştepţi ca altcineva să te accepte? Şi ai fost condamnat de toată lumea, şi ai învăţat un singur lucru: condamnarea de sine. Continui să o ascunzi. Nu este ceva frumos pe care să-l arăţi celorlalţi, ştii că lucruri urâte sunt ascunse în interiorul tău; ştii că lucruri rele sunt ascunse în tine …

Una din nevoile tale de bază este să fii dorit. Dar nimeni nu vrea să accepte asta. Trăim cu atâtea pretenţii, cu atâtea ipocrizii, acesta este motivul pentru care intimitatea creează frică. Tu nu eşti ceea ce pari a fi. Aparenţa ta e falsă. Poţi să pari a fi un sfânt, dar adânc în interior eşti încă o fiinţă umană slabă, cu toate dorinţele şi aspiraţiile aferente. Primul pas este să te accepţi în totalitatea ta, în ciuda tuturor tradiţiilor voastre, care au dus întreaga umanitate la nebunie.

Odată ce te-ai acceptat aşa cum eşti, frica de intimitate va dispărea. Eşti exact ca un copil mic, complet inocent. Te poţi deschide, pentru că în interior nu eşti plin de reprimările urâte care au devenit perversiuni. Poţi să spui tot ceea ce simţi, în mod autentic şi sincer. Şi dacă eşti pregătit să fii intim, vei încuraja cealaltă persoană să fie şi ea intimă. Deschiderea ta va ajuta cealaltă persoană să fie şi ea deschisă faţă de tine. Simplitatea ta nepretenţioasă va permite ca şi celălalt să se bucure de simplitate, de inocenţă, de încredere, iubire, deschidere.

Tu eşti încătuşat de concepte stupide, şi teama este că dacă devii foarte intim cu cineva, el va deveni conştient de asta. Dar noi suntem fiinţe fragile, cele mai fragile din întreaga existenţă. Această slăbiciune nu este ceva de condamnat, este cea mai înaltă expresie a conştiinţei. O floare de trandafir va fi fragilă; nu este o piatră. Şi nu trebuie să te simţi prost în legătură cu asta, că eşti un trandafir, nu o piatră. Numai când două persoane pot deveni intime, ele nu mai sunt străine una faţă de alta. Şi este o experienţă minunată, să descoperi că nu doar tu eşti plin de slăbiciuni, ci şi celălalt…poate că toată lumea e plină de slăbiciuni.

Iubeşti pe cineva şi îi promiţi că ”Te voi iubi toată viaţa.” Şi ştii foarte bine că nu poţi să fii sigur nici măcar de ziua de mâine, oferi o falsă promisiune. Tot ce poţi spune este: ”Sunt îndrăgostit de tine în acest moment şi îţi voi oferi totalitatea mea. Dar despre următorul moment, nu ştiu nimic. Cum aş putea să promit? Trebuie să mă ierţi.” Dar iubiţii promit tot felul de lucruri pe care nu le pot îndeplini. Atunci apare frustrarea, atunci distanţa devine tot mai mare, apoi lupta, conflictul, războiul, şi o viaţă care ar fi trebuit să devină tot mai fericită, devine doar o nefericire lungă, extinsă.

[…]Toate imperativele îmbolnăvesc mintea umană. Oamenii ar trebui să fie învăţaţi frumuseţea a ceea ce este, splendoarea extraordinară a naturii. Dacă eşti închis, în permanenţă în defensivă, mereu îngrijorat că cineva ar putea veni să-ţi cunoască gândurile, visele, perversiunile, trăieşti în iad. Iadul este în interiorul tău, şi la fel este şi paradisul. Ele nu sunt locuri geografice. Ele sunt locuri spirituale.

Când mintea e tăcută şi inima cântă… Vei fi pregătit, fără nici un fel de teamă, ci cu o mare bucurie, să fii intim. Şi fără intimitate, eşti singur aici printre străini. Cu intimitate eşti înconjurat de prieteni, de oameni care te iubesc. Intimitatea este o mare experienţă. Nu ar trebui ratată. Dar înainte de a putea deveni lipsit de teama de intimitate, trebuie să fii complet curat.[…] Trăieşte o viaţă de pace, tăcere, iubire, cântec şi dans. Şi vei transforma… oriunde ai fi, locul va deveni un paradis.

Osho

Fii imprevizibil

Fii plin de neprevăzut şi mereu schimbător. Nu te împotrivi schimbării şi nu înceta niciodată să fii imprevizibil; numai atunci viaţa poate fi o permanentă bucurie.

În momentul în care ceea ce faci este previzibil, ai devenit un robot. Acţiunile unei maşini pot fi prevăzute. Ea este astăzi la fel ca ieri şi tot aşa va fi şi mâine. Este neschimbată.

Numai omul are calitatea de a se schimba în fiecare clipă. În clipa în care încetezi să te schimbi, într-un mod foarte subtil ai şi murit…

Osho

Loialitatea

„Din prima zi de viata, oamenii sunt educati sa fie loiali sistemului de credinta in care s-au nascut. Loialitatea ii ajuta pe preoti sa-i exploateze pe credinciosi, pe politicieni sa exploateze masele, pe soti sa isi exploateze sotiile, pe parinti sa isi exploateze copiii, pe invatatori sa-i exploateze pe elevi.

Loialitatea este pur si simplu o necesitate pentru fiecare grup de interese. Dar ea reduce intreaga omenire la o masa de retardati. Ea interzice intrebarile. Interzice indoiala.

Le interzice oamenilor sa fie inteligenti. Iar un om care nu e capabil sa se indoiasca, sa puna intrebari, sa spuna „Nu” atunci cand considera ca ceva nu e in regula, coboara sub conditia de om, devine animal.

Daca iubirea este ceruta, devine loialitate. Daca iubirea e oferita fara a fi ceruta, este un dar gratuit, care iti inalta constiinta.

Daca increderea este ceruta, esti inrobit. Dar daca increderea apare din tine, ceva supraomenesc creste in inima ta.

Diferenta e foarte mica, dar de o importanta covarsitoare: cerute sau comandate, iubirea si increderea devin false.

Cand apar de buna voie, au o valoare urisa. Nu te fac sclav, te fac stapan pe tine insuti, pentru ca sunt iubirea si increderea ta. Iti asculti inima. Nu asculti de altcineva. Nu esti fortat sa dai ascultare cuiva. Iubirea se naste din libertatea ta, increderea se naste din demnitatea ta, si amandoua te imbogatesc.

Asta este ideea mea despre noua omenire. Oamenii vor iubi, dar nu vor permite sa lis e porunceasca sa iubeasca. Vor avea incredere, dar increderea se va baza pe convingerile lor, nu va fi impusa de scripturi, structuri sociale, preoti sau politicieni.

Nimeni nu are dreptul sa-ti porunceasca in ce fel sa-ti traiesti viata. Traieste-o dupa inima ta, asculta de bataile ei, intra in necunoscut la fel cum un vultur zboara pe cer in libertate deplina, necunoscand limite…

Acesta este exercitiul spiritualității autentice!”

OSHO

Cele trei dimensiuni ale iubirii

Iubirea poate avea trei dimensiuni:

1. Prima dintre ele este dependenta. Este un lucru care se întâmpla majoritatii oamenilor. Sotul este dependent de sotie, sotia este dependenta de sot; se exploateaza unul pe celalalt, se domina unul pe celalalt, se poseda unul pe celalalt; fiecare îl reduce pe celalalt la un bun de consum. În lume, asa sta situatia în nouazeci si noua la suta din cazuri. De asta iubirea, care ar putea deschide portile paradisului, deschide portile iadului.
2. A doua posibilitate este iubirea dintre doua persoane independente. Asta se întâmpla rareori, si în cazul asta exista nefericire, pentru ca exista în permanenta conflict. Adaptarea nu e posibila, întrucât ambele persoane sunt foarte independente, nici una nu este dispusa sa accepte compromisuri, sa se adapteze dupa cealalta. Este imposibil de trait cu oameni precum pictorii, gânditorii, savantii, care traiesc într-un fel de independenta, cel putin în mintea lor. Ei dau libertate celuilalt, dar acea libertate seamana mai degraba cu indiferenta, dau senzatia ca nu le pasa de celalalt, ca celalalt nu conteaza pentru ei. Îsi lasa reciproc spatiu, nu se baga unul în sufletul celuilalt. Relatia pare sa fie doar de suprafata; se tem sa patrunda mai adânc unul în sufletul celuilalt pentru ca sunt mai atasati de libertatea lor decât de iubire, si nu vor sa si-o compromita.
3. A treia posibilitate este interdependenta. Asta se întâmpla foarte rar, dar atunci când se întâmpla, pamântul devine un paradis. Numai atunci poate fi vorba de iubire, caci cele doua persoane sunt într-o sincronizare perfecta, de parca ar respira una pentru cealalta, de parca ar fi un suflet în doua corpuri. Celelalte doua posibilitati nu sunt în realitate iubire, sunt doar aranjamente sociale, psihologice, biologice. A treia este ceva de ordin spiritual.
   Iubirea nu este o pasiune, o emotie. Ea este intelegerea extrem de profunda ca undeva, pe un anumit nivel, fiinta celuilalt va implineste. Undeva se inchide un circuit. Prezenta sa va face sa va constientizati mai bine propria prezenta. Iubirea confera intotdeauna libertatea de a fi tu insusti; ea nu are nimic de-a face cu posesivitatea.
   Nu confundati niciodata iubirea cu sexul, insa, caci nu veti face decat sa va amagiti singuri.
   Sexul poate fi precum carbunele.. mai devreme sau mai tarziu din el se poate naste diamantul.
   Fiti constienti, iar atunci cand veti simti ca simpla prezenta a celuilalt – nimic altceva, simplul fapt ca celalalt exista- este suficienta pentru a va face cu adevarat fericit, ca ceva infloreste undeva in interiorul fiintei voastre, ca un lotus cu o mie de petale, atunci se poate spune ca sunteti indragostiti, iar atunci veti putea trece peste toate dificultatile pe care le va crea realitatea.
   Veti putea trece peste toate angoasele, peste toate anxietatile, iar iubirea voastra nu va face altceva decat sa creasca si sa infloreasca tot mai tare, caci atunci, toate acele dificultati nu vor mai insemna altceva decat niste simple provocari. Depasindu-le, iubirea voastra va deveni astfel din ce in ce mai puternica. Iubirea este eternitatea. Daca este prezenta, ea nu poate decat sa creasca. Iubirea cunoaste inceputul, dar nu si sfarsitul…

Osho

Perfecțiunea

Un om special nu poate iubi, caci unde poate gasi alt om la fel de special ca si el?

Un om a ramas neinsurat toata viata. Cand era pe punctul de a muri, la varsta de 90 de ani, cineva l-a intrebat:
– Ai ramas neinsurat toata viata, dar nu ne-ai spus niciodata de ce. Acum te afli pe patul de moarte, te rog sa imi satisfaci aceasta curiozitate. Daca ai vreun secret, acum este timpul sa mi-l spui, caci nu mai ai mult de trait. Nici chiar secretele cele mai ascunse nu-ti mai pot face rau.
– Da, am un secret, a raspuns omul. Nu am nimic impotriva casatoriei, dar am cautat femeia perfecta. Am tot cautat, dar viata mi s-a scurs printre degete.
– Bine, i-a raspuns intrigat amicul, dar nu ai putut gasi o femeie perfecta intre atatea milioane, cate exista pe acest pamant?
– Ba da, am gasit una, i-a raspuns cu lacrimi in ochi muribundul.
Amicul a ramas socat:
– Atunci ce s-a intamplat? De ce nu te-ai insurat?
– Din pacate, femeia cauta si ea un barbat perfect.

Viata ta va deveni foarte dificila daca traiesti cu asemenea idei.

Egoul este atat de viclean incat poate inventa chiar un scenariu de acest tip: „Esti special. Acum ai datoria sa devii un om obisnuit”. Dar chiar si in viata ta obisnuita vei sti ca esti cineva cu totul extraordinar. Nimeni nu duce o viata la fel de obisnuita ca tine! Este acelasi joc, dar sub camuflaj…

Osho

Centrul ființei

Osho despre CENTRU ființei

”Centrul nu e al tău, nu e al meu; centrul e universal. Circumferinţa, periferia e personală – tu ai circumferinţa ta, eu am circumferinţa mea, dar centrul tău şi centrul meu nu sunt două lucruri; în centru ne întâlnim cu toţii şi devenim unul.”

Osho

„Odată ce ai pătruns în centrul fiinţei tale, nu mai eşti niciodată la fel ca înainte. Atunci viaţa ta va fi doar iubire. Atunci vei ajunge să trăieşti în iubire, să fii iubire.” (Osho)

Oamenii traiesc cate 70 de ani, vieti la rand, fara sa stie ce este viata. Ei nu ajung la maturitate, nu se integreaza, nu sunt centrati. Ei nu traiesc decat la periferie.

Daca periferia voastra se intalneste cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de alta parte, daca sunteti tot timpul preocupati de greselile altora, nu puteti trai decat la periferie.

Daca veti realiza ca „Eu sunt singurul responsabil pentru existenta mea. Orice s-ar intampla, eu sunt cauza care a generat acest lucru.”, atunci constiinta voastra trece brusc de la periferie in centru. Abia acum incepeti sa deveniti centrul existentei voastre.

De acum inainte veti putea face foarte multe lucruri. Daca nu va place ceva, puteti renunta la el; daca va place altceva, il puteti adopta. Daca vi se pare ceva adevarat, il puteti urma; daca simtiti ca nu este adevarat, puteti sa-l evitati, caci acum sunteti centrat si în radacinat in sine…

Osho

Fiecare om are propriul său centru, dar nu trăieşte în el – trăieşte în afara lui.

Ceea ce duce la tensiune interioară, la frământare continuă, la angoasă.

Nu vă afl aţi unde ar trebui să fiţi; vă lipseşte echilibrul. Iar dezechilibrul stă la baza tuturor tensiunilor mintale. Dacă depăşeşte nişte limite, înnebuneşti.

Nebun este acela care şi-a ieşit cu totul din fire. Iluminatul este opusul unui nebun. El este centrat în el însuşi.

Voi vă aflaţi undeva la mijloc, între cele două situaţii. Încă nu aţi ieşit total din voi înşivă, dar nici nu sunteţi în centrul vostru. Vă mişcaţi undeva la mijloc. Uneori, vă îndepărtaţi foarte, foarte mult, deci aveţi momente când sunteţi temporar nebun. În mânie, în toate direcţiile în care v-aţi dus prea departe de voi înşivă, sunteţi, temporar, nebuni. În acele momente, nu este nici o deosebire între voi şi un alienat mental.

Diferenţa constă numai în faptul că nebunia lui este definitivă, în timp ce a voastră este temporară. Voi vă reveniţi. Când sunteţi furioşi, ajungeţi în starea de nebunie, dar nu este o stare permanentă.

Din punct de vedere calitativ, nu există nici o diferenţă, diferenţa este numai cantitativă. Calitatea este aceeaşi, deci, uneori, atingeţi nebunia; alteori, când sunteţi relaxaţi, total în largul vostru, vă atingeţi şi centrul. Acelea sunt momente fericite. Se petrec şi ele. Atunci sunteţi întocmai ca şi Buddha, ca şi Lao Tsu, dar numai pentru o clipă. Nu rămâneţi acolo.

Căci, în momentul în care vă daţi seama că sunteţi fericiţi, deja v-aţi mişcat de acolo. Durează atât de puţin, încât până când aţi recunoscut fericirea, ea a şi trecut.

Pendulăm permanent între aceste stări, dar această mişcare este periculoasă. Este periculoasă pentru că nu vă puteţi crea o imagine proprie, o imagine propriestabilă. Nu ştiţi cine sunteţi. Dacă oscilaţi permanent între nebunie şi propriul vostru centru, dacă aceastămişcare este constantă, nu puteţi avea o imagine solidă despre voi înşivă. Veţi avea o imagine lichidă. Şi atunci nu veţi şti cine sunteţi. Este foarte dificil.

Din cauza aceasta vă temeţi chiar şi când aşteptaţi momente de fericire, şi atunci vă fixaţi undeva la mijloc…

Osho

După 40 de zile de post şi respiraţie conştientă lui Pitagora i s-a permis intrarea în şcoală. Atunci Pitagora a spus: „Voi nu i-aţi permis lui Pitagora să intre. Eu sunt un om diferit, sunt renăscut. Aveaţi dreptate şi eu greşeam, deoarece atunci întreaga mea bază era intelectuală.

Prin această purificare, centrul fiinţei mele s-a schimbat. Din intelect acesta a coborât în inimă. Acum pot simţi lucrurile, inainte de acest program nu puteam înţelege lucrurile decât prin intelect, prin cap. Acum pot simţi. Acum pentru mine Adevărul nu este un concept, ci este însăşi viaţa. Nu va fi o filozofie, ci mai degrabă o experienţă existenţială.”

Osho

Întunericul

Intunericul a milioane de oameni poate sa fie dispersat prin flacara interioara a catorva. Chiar si o faclie micuta strapunge un mare intuneric.

Prin prezenta intr-un sat a unui singur om care cunoaste nemurirea sufletului, intreaga atmosfera, intreaga vibratie, intreaga viata din sat se va schimba. Infloreste o singura floare si parfumul ei se raspandeste pana in locuri indepartate.

Daca o suta de oameni dintr-o tara ajung in punctul in care stiu ce este sufletul, viata din toata tara aceea se va inalta automat, la un nivel superior. In prezenta a o suta de felinare stralucitoare, intreag tara poate sa se inalte…

Daca vreti sa schimbati lumea, nu predicati despre moralitate, ci fiti dispusi si curajosi sa treceti prin experiente interioare foarte intense, sa fiti prin modul vostru de viata, o afirmatie vie: „Stiu ca nu sunt corpul”…Numai atunci vom reusi sa salvam cu adevărat umanitatea…

Osho

Trecutul

Nu te agăța de trecut: nu mai există, deja s-a dus.

De ce să cari în continuare lucruri moarte? De ce să fii atât de împovărat de cadavre? Renunță la ele și te vei simți imponderabil, te vei simți neîmpovărat. Și odată ce renunți la trecut, viitorul renunță de la sine, pentru că viitorul nu este altceva decât o proiecție a trecutului. În trecut ai avut anumite plăceri, acum mintea proiectează aceleași plăceri în viitor. În trecut ai avut anumite suferințe, acum mintea proiectează un viitor în care acele suferințe nu sunt lăsate să se întâmple. Acesta este viitorul vostru. Ce altceva este? Sunt proiectate plăceri de care te-ai bucurat în trecut, suferințele sunt date la o parte. Viitorul tău este un trecut mai colorat și mai schimbat, repictat, renovat, dar este trecutul.

Odată ce trecutul cade, brusc cade și viitorul, și atunci ești lăsat aici și acum: ești în existență, ești existențial, și acesta este singurul mod de a fi. Toate celelalte moduri sunt doar pentru a evita viața…

Osho