Dacia

În anul 1968 începea construcția primului autoturism românesc, model Dacia. Construită la Mioveni într-un timp record – de un an și jumătate, uzina avea o capacitate de producție de 55,000 de autoturisme pe an.
Modelul „Dacia 1100” a fost comercializat între anii 1968-1971, fiind un model intermediar, până la intrarea în producție a modelului „1300”. Viteza maximă era de 138 km/h, iar motorul avea o putere de 46 CP.
Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze.
Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România – Nicolae Ceaușescu.

Standard

Revanșa Daciei

Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii inalte la titlul de popor ales.

În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vreo dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni), fenicienii..etc.
Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei Sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa… chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista).

Scrisul şi odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spaţiul tracic şi abia mai târziu in spaţiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.

Începând cu anul 1995, dupa studii îndelungate, însă intenţionat ţinute la subsol, o serie de savanţi americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populaţie neaşteptat de dezvoltată, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.
Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.

În jurul anului 1400 Î.C, se construieşte în Tracia Nord-Dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii).

Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană, şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.
Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor, (Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.

Zona Nord-Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul Europei de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale, etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi.

Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.
România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii.”

Bibliografie:

  • Augustin Deac – Istoria Adevărului Istoric
  • P.L.Tonciulescu – Ramania, paradisul regăsit
  • Nicolae Densuşianu – Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5
  • Cornel Bârsan – Revanşa Daciei
Standard

Complotul lui Decebal!

Despre Decebal s-a vorbit și rasvorbit, dar niciodată nu s-a vorbit despre sclipirea de geniu al acestui extraordinar conducător.

Dupa primul război purtat împotriva romanilor, pacea s-a finalizat prin niște compromisuri de ambele părți.

Imperiul roman a rămas la porțile hațegului, iar dacii au rămas cu ucraina de astăzi, bulgaria și nordul greciei.

Negocierile dintre cele doua parti n-au fost tocmai favorabile Imperiului dac tocmai din cauza trădării vice regelui dac care era printre altele și fratele regelui Decebal.

Așa s-a ajuns ca dacii sa plătească tribut și sa-l dea drept zalog romanilor, ca o garanție fix pe prințul moștenitor, fiul lui Decebal.

Ultimul război din 105-106 nu ar fi avut loc atât de repede și nu s-ar fi sfârșit atât de tragic daca triburile dacice ar fi fost unite și vice regele nu ar fi trădat.

Vice regele a fost cel care a fost cu ideea de al oferi drept zalog pe prințul moștenitor.

Una din cauzele războiului din 105 a fost și ca la scurt timp prințul moștenitor a murit dupa un accident stupid.

Istoricii italieni zic ca fiul lui Decebal s-ar fi rănit în timp ce se juca cu o sabie, dar eu nu cred.

Cred ca mai degrabă Trăian a căutat sa-l stârnească pe Decebal.

Firește ca niciun tata nu poate fi indiferent la auzul unei astfel de vesti.

Decizia de a începe războiul, a fost poate imprudenta, dar de înțeles din punct de vedere uman.

De fapt asta a fost una din marile tragedii ale statelor vasale.

Statele vasale în antichitate și medieval erau obligate de colonialisti să-și dea prinții moștenitori drept zalog. Ca vezi doamne regii vasali sa nu încalce înțelegerea.

O prostie lipsita de umanitate daca ma întrebați pe mine.

Cum sa iti dai prințul moștenitor drept zalog unui gai ca împăratul Trăian?

Domnitorul Vlad Dracu si-a dat și el fii drept garanție otomanilor.

Și ce s-a întâmplat? De Vlad Țepes nu se știe sigur daca a fost abuzat de gaiul de sultan, dar de Radu cel frumos știm sigur ca a fost abuzat de sultan și ca mai târziu a devenit amantul sultanului.

Pe de alta parte, acceptând sa-ti dai prințul moștenitor drept zalog contropitorilor, riști sa-ti pui în pericol regatul.

Căci da, în 15-20 ani aia reușesc sa-l indocrineze și sa devină omul lor atunci când se întoarce în tara natala și urca pe tron.

Revenind la Decebal, înainte de a porni oficial războiul, a încercat mai întâi printr-un complot sa-l asasineze pe împăratul Trăian.

Cum știa ca împăratului Trăian îi plac bărbații și ca e amator de orgii, a trimis în preajma împăratului niște băieți care nu se dădeau înlături de la orgii.

Complotul ar fi reușit daca unul dintre ei nu s-ar fi îmbătat și nu ar fi mărturisit totul lui Trăian.

Acest complot a fost o sclipire de geniu militar al lui Decebal și ar fi reușit daca trimitea complotiști ceva mai rezistenți la alcool.

Standard