Știința nu ne desparte de dumnezeu și nici nu îl desființează.
Știința ne apropie de creator și pune credința și spiritualitatea într-o nouă lumină.
Știința poate desființa obiceiuri religioase, dar nu spiritualitatea și fundamentul vieții pe pământ.
A flirty bird,flapping around,draws small circles,above my crown. Whistles release,flapping around,lyrical songs,whimsical sounds. Looks right at me,flapping around,cocks back his head,to stare me down. Dances so free,flapping around.Emotions rise,pure bliss compounds. Shows feathers off,flapping around,all long lost hope,swiftly rebounds. Flies up away,flapping around,as my heart melts,true love is found. – Grace Y. Estevez – Reddy
Courting
🔳SCRISOAREA UNEI FEMEI TREZITE:
“Dragul meu,
Iubirea nu este despre a ne lega, ci despre a fi… împreună în starea de prezență. Mă simt atât de liberă în interiorul meu, încât nimeni nu mă poate face să mă simt legată.
Eu nu pot fi dominată, pentru că nu am stăpân. Dragostea mea nu e o cușcă, ci o cupă cu nectar care te îndeamnă să o guști și să o savurezi. Iar dacă nu o poți prețui, s-ar putea să nu mai poți ajunge la ea.
Nu am nevoie de un prinț care să mă salveze, întrucât am suficientă grijă de mine și mă onorez pentru ceea ce sunt.
Chiar dacă mulți nu au ochi să mă vadă, eu mi-am deschis ochii, văd și știu ce e înăuntrul meu.
Nu am ce să fac cu orgoliul tău, iar dacă nu poți renunța la el, te rog, renunță și la mine. Nu vreau cavaleri cu armură de bărbat dur și nici bărbați-cocoși care nu au mai mult în ei decât penele.
Nu voi cădea disperată la picioarele tale și nici nu te voi implora vreodată să mă salvezi. Sunt aici, întreagă și liberă…și nimeni nu mă poate salva de mine însămi.
Nu, nu mor după tine și da, pot trăi și fără tine dacă Viața îmi va arăta că e nevoie. Am învățat să fac deosebirea între dragostea adevărată și dependență. Iar dacă vrei să te simți important prin dependența unei femei de tine, atunci nu cauți unde trebuie.
Nu îți voi hrăni iluziile de importanță și nici nu te voi manipula cu senzualitatea feminină. Nu am nimic de ascuns, pentru că am făcut cunoștință cu adevărata feminitate.
Nu te pot abandona întrucât nu îmi aparții. Dar te pot iubi și asta e tot ce poți să faci pentru mine.
Nu te pot respinge, singurul care te respinge e propriul tău zid de apărare, dincolo de care ți-e teamă să privești. Dar dacă totuși alegi să privești peste zid, mă vei vedea acolo, încurajându-te să-l depășești.
Pentru mine o relație nu e un troc, ci o continuă împărtășire a cine suntem. În lumea mea nu poți intra dacă nu renunți la cine crezi că ești.
În timp ce tu mă dezbraci cu privirea, eu îți dezbrac sufletul de măști. În ochii mei nu te mai poți ascunde de nimic. S-ar putea să nu-ți placă și să fugi înapoi la femeile care te mint frumos, dar lumile noastre nu se vor putea întâlni fără onestitate totală.
Nu mă pune pe un piedestal, locul meu nu e nici mai sus, nici mai jos, ci în inima ta. Nu încerca să mă domini, căci nu mai sunt sclava fricilor mele.
Mi-am văzut umbrele de atâtea ori, încât nu mă mai sperie umbrele altora. Dar dacă și tu fugi de umbra ta negând-o, te rog, fugi și de mine.
ANCORA MEA E INTUIȚIA. DACĂ NU AI ÎNCREDERE ÎN INTUIȚIA MEA, EU DE CE AȘ AVEA ÎNCREDERE ÎN RAȚIUNEA TA ?
Nu am nevoie de un bărbat perfect, ci de un bărbat conștient de el însuși, care își asumă cine este. Iubesc și „imperfecțiunile”, dar asta nu înseamnă că viața lângă mine va fi comodă sau că vei fi scutit de provocări. Ca bărbat autentic, ai datoria să devii cea mai bună versiune a ta, iar eu sunt aici să te susțin.
Căci ceea ce putem crea împreună e mai presus de mine, mai presus de tine, e dincolo de noi. Și din noi doi, ceva frumos și înălțător se poate naște.
Iar dacă simți că vrei să creăm împreună, ești binevenit în lumea mea.
Cu drag,
O femeie trezită…
🟦 CE S-AR ÎNTÂMPLA DACĂ
CREIERUL AR FUNCȚIONA 100% ?
Desigur, aceasta este o întrebare oarecum dificil de răspuns, totuși, cercetările au oferit detalii în acest sens.
Ce s-ar întâmpla dacă creierul ar funcționa la 100% ? Ce este creierul uman ? O antenă pentru percepția acestei lumi ? Un mecanism biochimic complex care acumulează o energie enormă pentru a crea informații ? Un agregator care permite sufletului să interacționeze cu lumea fizică ?
Există multe versiuni și ipoteze. Știința modernă ne permite să înțelegem doar parțial capacitățile creierului nostru și să stabilim limitele funcțiilor sale.
De fapt, cele mai interesante evoluții în această direcție sunt clasificate. Faptul este că este extrem de dificil să studiezi creierul în timpul vieții unei persoane.
Puțini oameni vor fi de acord să-l influențeze cu diverse droguri și cumva nu este om. Având în vedere că rezultatul pentru subiecți poate fi foarte diferit, aceste studii sunt adesea strict clasificate. Au fost eliberate puteri extraordinare ?
În anii 1930, cele mai îndrăznețe experimente pe oameni vii au fost efectuate în laboratoare din Germania și Japonia. Datorită acestei abordări monstruoase, s-au făcut descoperiri importante.
De exemplu, din documentele neurochirurgilor germani rezultă că creierul uman conține zone care nu sunt folosite în timpul vieții.
Ei admit posibilitatea ca atunci când aceste zone sunt „pornite”, superputeri precum levitația , teleportarea, regenerarea instantanee, interacțiunea cu materia fizică și astrală, conexiunea cu noosfera, citirea minții de la distanță, controlul obiectelor, absorbția unor cantități uriașe de cunoștințele și multe alte proprietăți de neconceput pot fi dezvăluite.
S-a demonstrat acum că creierul uman funcționează la 20-25% din maximul său. Anterior se credea că este de 10%, dar în 2019, neurofiziologii și psihologii americani, japonezi și australieni au ajuns la concluzia că nu este cazul până la urmă.
Să presupunem că studiile sunt corecte și creierul uman chiar funcționează la 25%, dar care este restul de 75%? Știința oficială încă nu are răspuns la această întrebare. Creierul la moarte Cu toate acestea, în China, în 2017, creierul a fost studiat în momentul morții unui psihic bolnav în stadiu terminal.
S-a dovedit că imediat înainte de moartea fizică a corpului, creierul său a început să producă de 5.000 de ori mai multă energie decât în timpul vieții. Acest salt este greu de explicat, dar în acele secunde trupul muribundului a lucrat cu o viteză extremă a vieții. Oamenii de știință chinezi au calculat că la acel moment, energia eliberată de creierul unei persoane ar fi suficientă pentru a alimenta cele mai mari patru cartiere din Shanghai.
În același timp, funcțiile creierului se închid una câte una. Centrii vizual și auditiv au fost primii care au eșuat, urmați de centrii motor și de vorbire, iar apoi aprovizionarea organelor interne s-a stins.
Oamenii de știință cred că la acel moment componenta energie-informații a corpului (unii o numesc suflet ) a mers în noosferă. Ipotetic, o astfel de explicație poate explica activarea unor părți ale creierului care nu au fost folosite în timpul vieții și creșterea productivității organului.
Dar există o noosferă teoretică ? Nici un singur ezoteric sau psihic nu este cunoscut să folosească noosfera. De regulă, ei vorbesc serios, dar când vine timpul să verificăm cumva, toate super-puteriile se evaporă undeva.
Cu toate acestea, acest lucru nu schimbă faptul că creierul uman funcționează doar pe un sfert. Și ce s-ar întâmpla dacă un copil incredibil de dotat ar lucra la 50% sau 100%?
O întrebare interesantă, răspunsul căruia unii oameni de știință au încercat să-l dea. „Cu 40% din capacitatea de lucru a creierului, o persoană ar putea regenera rapid deteriorarea oricărui țesut din organism. La 50%, abilitățile psihice ar începe să apară. Telekineză, telepatie, vise de viitor, levitație. Nu puteau fi folosite, dar din când în când s-au pornit neintenționat. La 60%, memoria unei persoane ar putea funcționa la un nivel extrem. Ar fi suficient să conectați creierul Internetului cu ajutorul unor senzori speciali și, de fapt, ar începe descărcarea informațiilor și memorarea acesteia. În viitorul îndepărtat, oamenii vor dormi cu un astfel de dispozitiv, iar creierul își va aminti informațiile de care are nevoie înainte de un eveniment important. Dormi și creierul își amintește convenabil tot ce ai nevoie. La 70-80%, abilitățile psihice ar atinge un nivel remarcabil. O persoană putea controla chestiunile, elementele și ceea ce obișnuiam să numim magie.
Există o ipoteză că în antichitate primii extratereștri care au venit pe Pământ de pe o planetă distrusă au posedat aceste proprietăți. Dar din cauza altor condiții de viață, creierul s-a degradat și multe funcții au dispărut. La 90%, o persoană ar putea distruge și colecta obiecte cu ajutorul unui flux de particule elementare.
Este probabil ca, cu un asemenea nivel de încărcare a creierului, esența energetică și informațională a unei persoane, un corp fizic, să nu mai fie necesară. 100% – absolut. O minte pură ideală care absoarbe cunoștințele acumulate de miliarde de civilizații din aceasta și din alte lumi.
Cucerirea completă a tuturor treburilor. Absența totală a nevoilor. Independența spațiului și timpului. O persoană poate deveni simultan o particulă elementară, o întreagă galaxie sau un grup de galaxii. Acesta este ceea ce Stanley Kubrick a vrut să exprime simbolic în scena finală a filmului său din 2000 O odiseea spațiului. Suntem de acord că astfel de teorii sunt foarte superficiale și nefondate.
Cu toate acestea, aceiași oameni de știință nu s-au oprit aici și și-au continuat cercetările. Ei au ajuns la concluzia că creierul uman funcționează doar 20-25% din cauza faptului că procesele de gândire consumă deja până la 40% din energia corpului.
Odată cu dezvoltarea creierului și o creștere a funcționalității acestuia, corpul fizic va fi deja epuizat cu 50% din capacitatea de lucru a organului de la maximum. Deci corpul nostru nu este potrivit pentru dezvoltarea magiei și a altor abilități extrasenzoriale.
Câteva zeci de institute științifice sunt angajate în studiul creierului uman astăzi în lume. Sunt studiate masa creierului, forma, structura și funcțiile multor oameni, atât morți, cât și vii, atât oameni obișnuiți, cât și genii. Există foarte puține progrese reale în aceste studii și în înțelegerea modului în care funcționează creierul. Și acest lucru este de înțeles.
Toți oamenii au un canal divin care ne conectează cu lumea divină. Acesta este un canal energetic subțire, aproape invizibil, care iese din vârful capului. Prin acest canal suntem observați și ei încearcă să ne ajute în dezvoltarea evolutivă, participând la dezvoltarea noastră spirituală și creativă. Doar cei cu suflete foarte dezvoltate pot face schimb de gânduri, se pot conecta la stratul informațional al planetei și chiar pot realiza fenomene care par imposibile, precum telekineza și chiar teleportarea. Din păcate, se pare că nu vom înțelege niciodată toate aceste fenomene, cel puțin nu în această viață. Sau poate că pur și simplu nu suntem proiectați să sprijinim un creier funcțional 100%, cel puțin nu toți am putea.
Desigur ca niciodată nu o sa te simți intr-o alta țară așa cum te simți acasă, dar ținând cont de ceea ce iti oferă națiunea în care te-ai născut, nu ai altă soluție.
În România ca sa reușești în viață sau măcar ca sa trăiești decent, ai nevoie de pile, școală cât mai multa, forță, spirit de antreprenor și rezistenta la stres.
Pana si pentru un job de așezat marfa pe raft la lidl, ți se cere diploma de liceu, dar și daca ai studii medii, candidezi cu alți 10 pentru postul respectiv.
Ce șansă are precarul roman? Ca doar nu toată lumea are facultăți, studii medii sau patalama ca a absolvit o școală de meserii.
Daca vorbim despre nivelul de salarizare, te iei cu mâinile de cap. Avem preturi ca în occident, dar salarii ca în Bangladesh.
Acces la locuința nu au toți romanii.
Sa zicem ca la tara iți faci un bordei de o camera și o bucătărie, dar cei care trăiesc la oraș și provin din familii modeste, ce șansă au la o locuință personală? Pana și o pârlita de garsoniera costa 20 de mii de euro.
Prin ce miracol sa își cumpere garsoniera săracul care muncește pe un salariu de 300 de euro?
Sa stai în chirie poate fi o soluție de moment, dar daca nu lucrezi pe un salariu de 3000 de lei, nu te descurci. Câți lucrează pe salarii de 3000 de lei? Maxim 1, 5% dintre romani.
Necalificații, agramatii, zilierii, asistații și romii săraci, nu au nicio șansă aici.
Zilierul de la țară prestează activități de sclav la cei mai gospodari, dar nu tot timpul și nu pe sume decente, ca domnii gospodari nu au în fiecare zi de treaba prin curte ca sa îl cheme pe zilier. Zilierul își taraie zilele, niciodată nu are și el 200 de lei în casă.
Banii pe care îi câștigă îi lasă seara la magazin, ca doar nu se duce fără mâncare acasă la copii și femeie.
Pe lângă aceste neajunsuri mai e și mentalitatea romanului care nu are ce face și Isi pândește vecinul, ca sa vadă daca i-o slăbit capra.
Nu mai vorbesc despre ura și răutatea romanilor care nu se sfiesc sa arunce cu venin în stânga și dreapta.
Ca romanul care e un pic mai gospodar, nu are nicio jena sa facă bășcălie de săracii din sat.
Cu toate ca săracul nu vine la chiabur sa-i ceara de mâncare, chiaburul îl înjură, îl acuza ca e puturos, ca face copii mulți etc.
Iar pe alții îi judeca ca prea curvasaresc, ca n-au realizat ce a realizat el și ii etichetează cu nesimțire ca ar fi ratati.
Romanii emigrează și pentru ca sunt scârbiți de mentalitatea de aici.
Creierul uman..
1. Creierul uman este dezvoltat complet in jurul varstei de 25 de ani, totusi apexul diferitelor abilitati cognitive este inregistrat pe parcursul intregii vieti. Odata cu trecerea timpul, devenim mai buni la anumite lucruri si suntem in declin cu altele.
2. Nu ne putem aminti foarte bine evenimente din primii ani de viata, deoarece hipocampusul nu era dezvoltat suficient pentru a construi o memorie complexa.
3. Durerea este procesata de creier, dar creierul nu are receptori pentru durere si nu simte nicio durere.
4. Creierul proceseaza respingerea sociala ca pe o durere fizica.
5. Nu dimensiunea sau greutatea creierului definesc inteligenta, ci densitatea neuronilor si a sinapselor.
6. Exista o bariera care protejeaza creierul de substante straine, totusi aceasta este penetrata de nicotina in doar 7 secunde si de alcool in 6 minute.
7. Memoria este mai mult o activitate a creierului decat o zona. Orice memorie este deconstruita si distribuita in diferite parti ale creierului. Apoi, pentru a ne aduce aminte ceva, creierul reconstruieste din fragmentele individuale amintirea respectiva.
8. O cantitate de tesut cerebral de marimea unui graunte de nisip contine aproximativ 100.000 de neuroni si 1 miliard de sinapse, care comunica toate intre ele.
9. Neuronii nu sunt toti la fel, exista peste 10.000 de tipuri specifice de neuroni in creier.
10. Creierul reprezinta aproximativ 2% din greutatea corporala, dar consuma 20% din aportul total de energie si oxigen.
11. Creierul este 73% apa. Este suficienta o deshidratare de doar 2% pentru a afecta atentia, memoria si alte abilitati cognitive.
12. Lipidele reprezinta 60% din materia solida a creierului. Creierul este cel mai „gras” organ din corpul uman.
13. Colesterolul este o parte integranta a fiecarui neuron, 25% din colesterolul intregului organism se gaseste in creier. Fara o cantitate adecvata de colesterol, celulele creierului mor.
14. Neoxigenarea creierului timp de 5-10 minute produce leziuni permanente.
15. Creierul este incapabil sa formeze amintiri cand o persoana este in stare avansata de ebrietate.
16. In fiecare zi avem aproximativ 70.000 de ganduri.
17. Exista si „al doilea creier” care se gaseste in sistemul gastro-intestinal. Este o retea vasta de conexiuni care monitorizeaza intreaga activitate de la esofag la anus. Desi comunica permanent cu creierul, este atat de complex incat poate functiona independent.
18. Creierul nu poate procesa in detaliu toata informatia atunci cand privim sau clipim. De aceea, lobul occipital recreaza ce crede ca ar trebui sa existe sau anticipeaza ce urmeaza.
𝗩𝗜𝗧𝗔𝗠𝗜𝗡𝗔 𝗕𝟭𝟮
Vitamina B12 (cobalamină):
• este vitală pentru diviziunea celulară și pentru sistemul nervos;
• joacă un rol important în producerea și formarea de globule roșii;
• ajută la funcționarea corectă a sistemului nervos;
• ajută la asimilarea acidului folic și a carbohidraților prezenți în alimentație;
• este implicată în metabolismul homocisteinei.
Rolul vitaminei B12:
• este crucială pentru funcționarea normală a creierului și a sistemului nervos;
• este implicată în formarea globulelor roșii din sânge și ajută în crearea și reglarea ADN-ului;
• metabolismul fiecarei celule din corpul uman depinde de aportul de vitamina B12;
• are un rol activ în funcționarea celulelor și în reînnoirea lor;
• ajută corpul uman să absoarbă acidul folic;
• protejează celulele hepatice;
• stimulează activitatea tractului intestinal.
Proprietățile vitaminei B12 din punct de vedere al sănătații:
• favorizează absorbția calciului;
• favorizează absobția nutrienților;
• favorizează metabolismul alimentelor (proteine, carbohidrați și lipide);
• previne anemia;
• întârzie instalarea bolii Alzheimer;
• previne demența
• întârzie pierderea memoriei;
• întărește sistemul imunitar;
• previne problemele digestive;
• întărește sistemul nervos;
• protejează inima;
• reduce simptomele tinitusului;
• ajută fertilitatea la bărbați;
• reduce alergiile.
Efecte negative ale carenței de vitamină B12:
• anemia (scăderea numărului de globule roșii);
• amețeli;
• dificultăți de mișcare și slăbiciune; musculară (nesiguranță în timpul mersului);
• pierderi de memorie;
• dificultăți de concentrare;
• constipația, diareea sau crampenele;
• oboseala constantă și paloarea (pielea palidă, îngălbenită);
• lipsa poftei de mâncare și scăderea în greutate;
• tulburări ale stării de spirit (schimbările de dispoziție);
• amorțeli și furnicături la nivelul mâinilor și picioarelor;
• stări depresive.
Cauzele carenței de vitamina B12:
• alimentația vegetariană care nu conține vitamina B12;
• vârsta;
• afecțiunile gastroinestinale;
• bolile autoimune;
• alcoolismul,
• medicamentele.
Excesul de vitamina B12 nu afectează organismul, dar atenție dacă suferim de diabet sau afecțiuni ale rinichilor.
Surse de vitamina B12:
• se găsește în general, în produsele din carne sau în produsele industriale ce necesită un anumit proces de sinteză;
• nucifere;
• ouă;
• brânză;
• lapte, lapte de soia;
• iaurt.
Surse de vitamina B:
• cartofii;
• morcovii;
• fasolea păstăi;
• vinetele;
• mazărea;
• broccoli;
• ciupercile;
• varza creață;
• pepenele galben;
• zmeura;
• semințele de floarea-soarelui;
• alunele;
• nucile;
• germenii de grâu;
• cerealele integrale;
• drojdia de bere.
Cuvântul vitamină provine din limba latina,Vita înseamnă viață.
Vitaminele sunt substanțe chimice complexe care îndeplinesc un rol esențial în funcționarea normală a organismului omenesc și care, cu câteva excepții, nu pot fi sintetizate de către acesta. Ele se găsesc în majoritatea alimentelor de proveniență naturală și sunt absolut necesare pentru creșterea, menținerea vitalității și bunăstarea generală a organismului nostru.
Vitamina B
Complexul de vitamine B înglobează 8 vitamine esențiale pentru organism, și anume: B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9 și B12. Vitaminele B contribuie la producția de energie, susțin sănătatea creierului și a inimii, întăresc imunitatea și asigură sănătatea generală a organismului.
Anthony Hopkins:
Renunță la oamenii care nu sunt pregătiți să te iubească.
Acesta este cel mai greu lucru pe care va trebui să-l faci vreodată în viața ta și va fi și cel mai important lucru.
Nu mai purta conversații dificile cu oameni care nu vor să se schimbe.
Încetează să te mai afișezi pentru oameni care nu au niciun interes în prezența ta.
Știu că instinctul tău este să faci tot ce poți pentru a câștiga aprecierea celor din jur, dar este un impuls care îți fură timpul, energia, sănătatea mentală și fizică.
Când începi să lupți pentru o viață cu bucurie, interes și angajament, nu toată lumea va fi gata să te urmeze în acel loc.
Asta nu înseamnă că trebuie să schimbi cine ești, înseamnă că trebuie să renunți la oamenii care nu sunt pregătiți să fie cu tine.
Dacă ești exclus, insultat, uitat sau ignorat de oamenii cărora le acorzi timpul tău, nu îți faci o favoare continuând să le oferi energia ta și viața ta.
Adevărul este că nu ești pentru toată lumea și nu toată lumea este pentru tine.
Iată ce face să fie atât de special când găsești oameni cu care ai prietenia sau dragostea pe măsură.
Vei ști cât de prețios este pentru că ai experimentat ceea ce nu este.
Există miliarde de oameni pe această planetă și mulți dintre ei îi vei găsi la nivelul tău de interes și angajament.
Poate dacă nu mai apari, nu te vor căuta.
Poate dacă încetezi să încerci, relația se termină.
Poate dacă nu mai trimiți mesaje, telefonul tău va rămâne întunecat săptămâni întregi.
Asta nu înseamnă că ai stricat relația, înseamnă că singurul lucru care o ținea era energia pe care doar tu ai dat-o ca să o păstrezi.
Asta nu e iubire, e atașament.
Este oferirea unei șanse celor care nu merită!
Meriți mult mai mult.
Cel mai valoros lucru pe care îl ai în viața ta este timpul și energia ta, deoarece ambele sunt limitate.
Oamenii și lucrurile cărora le oferi timpul și energia ta, îți vor defini existența.
Când realizezi asta începi să înțelegi de ce ești atât de nerăbdător când petreci timp cu oameni, activități sau spații care nu ți se potrivesc și nu ar trebui să fie lângă tine.
Vei începe să realizezi că cel mai important lucru pe care îl poți face pentru tine și pentru toți cei din jurul tău, este să îți protejezi energia mai înverșunată decât orice altceva.
Fă din viața ta un paradis sigur, în care doar oamenii „compatibili” cu tine au voie.
Nu ești responsabil pentru salvarea nimănui.
Nu e responsabilitatea ta să-i convingi să se îmbunătățească.
Nu e treaba ta să exiști pentru oameni și să le dai viața ta!
Meriți prietenii adevărate, angajamente adevărate, și dragoste deplină cu oameni sănătoși, prosperi.
Decizând să te distanțezi de oamenii dăunători, îți va oferi dragostea, stima, fericirea și protecția pe care o meriți.
,,DE CE BĂRBAȚII SUNT ATÂT DE FERICIȚI??? 😀
Pentru că au o viață de invidiat:
– Își păstrează numele de familie toată viață.
– Niciodată nu rămân însărcinați.
– Mecanicii nu vorbesc cu ei în chineză
– Ridurile le adaugă caracter.
– Părul alb le adaugă atracție.
– Pantofii noi nu le fac praf picioarele.
– Apelurile lor telefonice durează 30 de secunde.
– Pentru o vacanță de 15 de zile au nevoie doar de o valiză și este pe jumătate goală.
– Pot deschide toate sticlele și borcanele fără să ceară ajutor.
– Dacă apare cineva la o petrecere cu aceleași haine ca și ei, devin prieteni.
– Le vine fenomenal dacă poartă același costum în viitoarele 12 nunți.
– Pot mânca o banană în locuri publice.
– Se pot uita la televizor cu un prieten în liniște totală, ore întregi, fără să se gândească: este supărat pe mine, oare?
– Chiloții lor costă 20 lei, în pachet de șase.
– Trei perechi de pantofi sunt mai mult decât suficienți pentru zece ani.
– Aceeași coafură durează ani de zile, poate zeci de ani, dacă nu toată viața și dacă se plictisesc se tund zero fără regrete.
– Pot avea jucării toată viața.
– Pot purta costum de baie fără să conteze cum le arată picioarele sau dacă le atârnă burta. Lor le vine fenomenal, sunt fericiți în orice mod.
– Nu-și fac griji niciodată: ce fac mâine de mâncare?
– Se pot îngrășa cu cinci kilograme și nici măcar nu observă, iar dacă își dau seama, la fel… le vine fenomenal.
– Cu burtă sau fără burtă continuă să aibă o grămadă de lipici.
Și cel mai rau dintre toate….
Totul este cât se poate de adevărat!”
Maruca Cantacuzino a fost marea iubire a lui George Enescu. S-a căsătorit la doar 18 ani, cu prinţul Mihai Cantacuzino, cu 12 ani mai în vârstă decât ea. În timpul căsniciei, l-a cunoscut pe George Enescu, iar muzicianul s-a îndrăgostit iremediabil de ea, însă Maruca l-a iubit până la nebunie pe filosoful Nae Ionescu. Marea iubire a lui George Enescu este femeia care, după moartea lui Mihai Cantacuzino, ţine morţiş ca titlul de prinţesă şi numele fostului soţ să apară şi după căsătoria cu George Enescu. Mircea Eliade o descria ca pe o persoană vanitoasă.
„Ce melancolie infinită stârnesc drumurile româneşti noaptea! Drumurile pustii şi desfundate, catifelate de praful gros din care emană, în timpul căldurilor de cuptor ale verilor noastre fierbinţi, o nedefinită şi tulburătoare aromă de valeriană şi vanilie amestecată cu aburul fin al vaporilor vegetali: pământ românesc încins de soare“, scria Maruca Cantacuzino în “Umbre şi lumini. Amintirile unei prinţese Moldave”. Pe un asemenea drum s-a curmat destinul primului ei soţ, consemnat în ziarele vremii.
„Azi, miercuri, ora 4 d.s., Mihai Cantacuzino a plecat cu automobilul însoţit de doamna Columbeanu şi domnişoara Goja. La volan se afla doamna Columbeanu. La cotitură, între Cornet şi Robeşti, doamna Columbeanu a executat greşit virajul şi maşina s-a prăbuşit într-o râpă, la o adâncime de 30 de metri. În cădere, Mihai Cantacuzino a suferit fractura bazei craniului şi a murit pe loc. Cele două doamne au scăpat printr-o adevărată minune, cu uşoare leziuni. Doamna Cantacuzino, care se afla la Sinaia, înştiinţată noaptea târziu de moartea groaznică a lui Mihai Cantacuzino, a plecat la Călimăneşti.” (Curentul, Universul şi Cuvântul, final de august 1928)
Cine era doamna Cantacuzino? Maruca Rosetti Tescani s-a născut la 18 iulie 1878, părinţii ei fiind descendenţi ai boierimii moldovene din secolul al XIX-lea: Dimitrie Rosetti Tescani şi Alice, născuta Jora. “Ca fetiţă, eram atrasă ca de un magnet irezistibil în mica mea bibliotecă în care se izola tatăl meu, unde mi se părea că aud, în preajma profundei sale meditaţii, nu ştiu ce unde stelare, strania muzică a sferelor. Meditaţia, muzica făcuse să încolţească în mine, de la patru, cinci ani, nostalgia imponderabilului… Eram singurul dintre cei trei copii care îndrăznea să se apropie de el în biblioteca mare sau pe terasă…”
Tatăl ei s-a sinucis în 1896, ia fiica lui îi moștenește firea. Amintirea dureroasă naşte de-a lungul timpului destule tentative de sinucidere. Prin căsătoria cu Mihai (Mişu) Cantacuzino (ministru de justiţie în 1910, în guvernele lui Petre Carp, Titu Maiorescu, Ionel I.C. Brătianu, membru al Partidului Conservator condus de Take Ionescu) a primit titlul de prinţesă. După moartea soţului ei nu şi-a făcut griji pentru Baz şi Alice. Pe Mişu îl prinsese în pat cu sora ei. “Frica de a mă pierde, care a fost un chin pentru Mihai toată viaţa, se află la baza indulgenţei mele în ceea ce-l priveşte, şi a tandreţei pe care o am pentru el. Tandreţe neschimbată în ciuda greşelilor lui conjugale, explicabile, justificabile prin diferenţa dintre firile noastre.”
În salonul prinţesei, pe care l-a deschis în palatul Cantacuzino din Bucureşti, se întâlnea toată protipendada bucureşteană din perioada interbelică. Pe lângă Martha Bibescu şi Regina Maria, în frumuseţe şi notorietate, Maruca o avea rivală pe micuţa şi frumoasa Elena Şuţu, care era mândră de profilul ei grec şi puritatea rasei şi se lăuda în prezenţa doamnelor ale căror chipuri trădau căsătorii dubioase. Erau prietene de ochii lumii, se suportau, dar nu se iubeau.
Ilie Kogălniceanu îşi aminteşte: „Nineta Duca, mama mea, îmi spunea despre Maruca Cantacuzino: «Nu era frumoasă, era belle». Elegantă şi distinsă. Avea un fel maiestuos de a-şi ţine capul, un gât lung, cu umerii uşor căzuţi – semn al aristocraţiei. Purta tocuri înalte şi rochii lungi. Pentru că avea tendinţa de a călca cu talpa întoarsă spre interior, îşi corectase mersul, făcând exerciţii în faţa oglinzii, încă din adolescenţă.”
“Maruca Cantacuzino avea locul de frunte în grupul prietenelor mele“, scria Regina Maria în “Povestea vieţii mele”, înaltă, frumoasă, cu ochi negri, mândră la chip, era ciudată. Era întotdeauna o excelentă companie, prea originală, ca să poţi suporta să te vezi cu ea regulat. Trăia doar pentru sine. Zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei.Căsătorită cu Mişu Cantacuzino, fiul cel mare al lui Gheorghe Cantacuzino, poreclit ”Nababul”, era bogată şi trăia după placul ei, fără să-i pese de critici. Îi plăcea să ne adunăm la ea acasă, ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii. Petrecurăm astfel, nenumărate seri plăcute în obscuritatea salonului ei. Maruca avea manii, şi una dintre ele, era gustul de a sta aproape în întuneric. Aprindea în vatră focul şi nu permitea altă lumină. Acest obicei dădu naştere unor întâmplări hazlii. Musafirii neobişnuiţi cu odăile pe jumătate întunecoase se împiedicau de scaune în drumul spre locul unde erau plasaţi. De obicei, ne întâlneam, ca să-l ascultăm pe George Enescu, mare prieten al casei. Cânta şi se făcea o tăcere desăvârşită. Trebuie să mărturisesc că prietena mea avea o dragoste ciudată pentru absurd în toate formele sale. Se apuca de năzdrăvănii şi toată lumea era nevoită să ia parte la râsetele ei, chiar şi diplomaţii serioşi.”
Din eşecul căsătoriei Marucăi cu Mişu Cantacuzino au rezultat doi copii, titlu nobiliar şi destulă avere. Nefericita prinţesă a trecut cu vederea peste escapadele amoroase ale soţului, şi peste faptul că a înşălat-o cu sora ei. Căsătorită fiind, îl invita să cânte, în salon, pe George Enescu. Îl ştia de la Sinaia, dar apropierea lor intimă a avut loc după mulţi ani. Când a ajuns în palatul şi salonul prinţesei, George Enescu era violonist de prima mână, pianist impresionant, un mare compozitor (compunea de la cinci ani). Avea în înfăţişare un aer ca sufletul operelor sale. Era o figură mai puţin distinsă decât impunătoare, cu ochi strălucitori şi fruntea largă, păr bogat şi lăsat în voie, cu entuziasm în glasul vibrant şi gesturi dulci care aveau ceva muzical.
„Enescu venea de la Paris în august să petreacă zilele de vară în ţară. Şederea de la Sinaia era întreruptă o lună, dedicată părinţilor, în Moldova sa dragă, în casa de la Cracalia. Iar noi am avut acest noroc să trăim în preajma lui, să creştem, să ne dezvoltăm, adăpate la acest izvor de fumuseţe, să cunoaştem muzica prin Enescu. Invitaţii se înşirau pe scaunele roşii, italieneşti, care erau aşezate împrejurul său. Enescu la vioară. Enescu la pian. «Copilul sufletului meu» îl alinta Regina, ascultându-l întinsă pe «chaise longue» lucrând neobosită la dantelă. Bach, Haendel, Vivaldi, Corelli, Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Schumann, Brahms, Mendelssohn, Grieg, Dvorak, tot ce exista ca muzică de cameră. Din muzica franceză: Franck, Fauré, Saint-Saëns erau admişi, iar Debussy cu multă greutate. Compozitorul perseverent dorea să o determine pe regina muziceană să aprecieze şi şcoala la care el se formase. Pentru amândoi, Bach era cea mai înaltă culme a muzicii. ” scrie Zoe Cămărăşescu în “Amintiri”
George Enescu i-a dat lecţii la pian Ninetei Duca. Au corespondat mulţi ani şi i s-a confesat. Prin mama sa, Ilie Kogălniceanu, care mai trăieşte încă la Paris, l-a cunoscut pe autorul lui “Oedip”. Apoi a scris o carte cu amintiri, care a cuprins şi referiri la mariajul cu prinţesa nevrotică Maruca. După moartea lui Mişu Cantacuzino, Maruca s-a îndrăgostit de Nae Ionescu, profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti.
Nimeni nu poate contesta personalitatea deosebită a acestui distins intelectual, ziarist apreciat, profesorul marilor români: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu. Cu o: “inteligenţă de Daimon, în sensul grecesc al cuvântului, prin anvergura şi puterea de pătrundere de-a dreptul demoniace”,- aşa-l descria Maruca, în ale sale memorii – fusese invitat în Palatul din Calea Victoriei, (azi Muzeul “George Enescu”) la concertele lui Enescu. Filosoful intra în contact cu o societate din care nu făcea parte. Separat de soţie, de care n-a divorţat niciodată, acesta îşi trăia într-o tihnă sublimă iubirile ilicite. Pe unele femei care i-au traversat inima şi marcat sufletul le-a impus în cercul de cunoscuţi şi prieteni.
Văduva Maruca s-a îndrăgostit nebuneşte de el, chiar dacă era mai mare cu 12 ani decât el. Imaginaţia ei înflăcărată visa un mariaj minunat. Fidel şi răbdător, George Enescu aştepta să-i treacă Marucăi “puseul” îndrăgostirii. După 7 ani, Nae Ionescu a părăsit-o brusc, fără explicaţii, pentru o duduie mult mai tânără decât ea. Maruca îşi dă foc, aruncă vitriol pe faţă. Pe cheltuiala lui, George Enescu o internează într-un sanatoriu de boli psihice, de pe lângă Viena.
„Pentru mine, a iubi este grav şi, mai ales, este definitiv” spunea Enescu în timp ce dădea concerte şi spera la reînsănătoşirea prinţesei lui dragi. Revenindu-şi, după atâta grijă şi cheltuieli excesive, ea acceptă gândul mariajului încolţit de mult în mintea compozitorului. O slujbă religoasă sfinţi căsătoria lor, în prezenţa Cellei Delavrancea, ca martoră, în noua locuinţă din Bucureşti, apartamentul cu vedere spre Cişmigiu. „În acest prim timp al legăturii noastre – se confesa în jurnal – existau doar bucuriile grave, sacre prin amploarea şi intensitatea lor. Asta este fericirea?… Nu, este răul sacru care se numeşte dragoste!”
„Eu, când iubesc ceva, se gravează aici… Vreau să spun pentru toată viaţa, aici… În inimă”, spunea George Enescu. După căsătorie, viaţa Marucăi se confundă cu cea a marelui compozitor, până la moartea acestuia, în 1955. Prinţesa Cantacuzino- Enescu, aşa se prezenta, era o femeie cheltuitoare, avea darul să mobileze casa după gust, toane şi lux. Menajul era des tulburat de certuri numeroase. Dormeau în camere separate. Enescu se trezea dimineaţa devreme. Zilnic, câteva ore, repeta. “Toată viaţa m-au condus aceleaşi instincte. N-am linişte interioară până nu mă achit faţă de mine.”
Prin muzică, Enescu vorbea magnific. Cei care l-au ascultat pe mag puteau să suporte senini pacostea pâinii cu gărgăriţe, tancurile, războaiele; sufletele lor puteau suporta toate încercările. Timpul trece, sănătatea lui se înrăutăţeşte. Claudia Rogalski era doamna recomandată de către Nineta Duca, pentru masaj şi îngrijiri medicale ale picioarelor pline de varice ale violonistului. Ca recompensă, îi oferă bani şi o lojă la Ateneu. Maruca crede că este înşălată, îl umileşte public, după concert, apoi îi pune în vedere că nu va mai ocupa loja ei cât timp doamna Rogalski va fi în sală. Econom până la avariţie, talentatul soţ strânge bani şi construieşte Vila Luminiş din Sinaia pe care i-o dăruieşte. Împăcarea e costisitoare!
“Odihneşte-te de muncă şi prin muncă” îşi spunea, în timp ce dădea concerte, recitaluri, audiţii. Artistul câştigă bani, are succes. Cu o zvâcnire de condei pe hârtie, cu o pagină scrisă pe vapor şi cu alta în tren, mai năştea câte o partitură, printre concerte… . Aşa au trecut 16 ani. Mânat de instinct, ros de umilinţele unei căsnicii funebre, cu o nevastă ciudată și nebună, zămisleşte “Oedip” – opera vieţii lui.
George Enescu a fost un ales, unul dintre marii aleşi, chemaţi să fie în acelaşi timp compozitor şi executor. Săgeţile dureroase ale iubirii se sublimau în fericirea pe care i-o producea muzica izvorâtă din piuiturile dureroase ale viorii sau din chemările tânguitoare ce răspundeau pianului. S-a desprins de omenesc şi s-a ridicat la înălţimea geniului în muzică. A ştiut cum să facă să vibreze sufletele francezilor, ca aceştia să-l recunoască şi să-i preaslăvească talentul. Avea 50 de ani când a avut loc premiera “Oedipe”, cu succes răsunător, la Paris.
Anii trec, vine al Doilea Război Mondial, dispare o lume ce-i face loc alteia: comuniştii preiau puterea. “Marele George Enescu este din ce în ce mai neclintit în poziţiile sale apolitice. Ajunge chiar să-mi interzică să solicit o întrevedere cu Stalin, cu toate că ardeam de dorinţa de a-l cunoaşte pe actualul Ţar al tuturor ruşilor,” scrie prinţesa, în jurnal.
În 1946, soţii Enescu pleacă în Statele Unite şi trăiesc din concerte. Apoi, se stabilesc în Franţa. “Parisul e mediul artistic necesar mie, fără de care nu pot trăi. E centrul artei care-mi satisface cu prisosinţă cererile mele artistice”, declară Enescu, înt-un interviu publicat în “Doljul”, în februarie 1912.
În 1947, Mircea Eliade soseşte la Paris. În jurnalul său, discipolul lui Nae Ionescu evoca momentele trăite în casa din Bellevue. Prin ruda ei, Andrei Costin, Maruca îl invită pe Eliade acasă la ea. Vrea să-l cunoască. Nerăbdătoare, îi reaminteşte cât l-a iubit pe Nae Ionescu, iar în conversaţia lor apar cuvinte de genul: Ideal, Spirit, Viaţă, Absolut.
Eliade o ascultă, o descrie ca pe o femeie vanitoasă, ce se crede superioară. O închipuia ca pe o femeie numind miniştri, schimbând guverne. La plecare, Eliade dă cu ochii de Enescu, gârbovit. Cobora de la etajul întâi, unde se izolase. Andrei Costin îl conduce la gară şi-i oferă bani. Fiind conştient că sunt banii lui Enescu munciţi din greu, Mircea Eliade refuză ajutorul.
În noaptea de 4 spre 5 mai 1955, în apartamentul 40 de la etajul IV al Hotelului “Atala” din Paris, inima lui George Enescu încetează să bată. Nu era îngropat, când Maruca a chemat notarul. Dorea ca lumea să ştie că este unicul moştenitor al averii.
Aflată la Paris, după mulţi ani, Martha Bibescu îi face o vizită neconsolatei văduve, în amintirea acelui spectacol strălucitor de odinioară. Descoperă un spectacol îngrozitor. O bătrânică neputincioasă plânge şi repetă ca pentru ea:”tu eşti singură”. Înfirmiera întervine: „toată lumea e singură în întregul Univers”. Cu o privire tulbure, cu bărbie dublă şi mâini grele, repeta des cu o voce copilărească: “Baz vine deseori aici, ca şi Alice”… Toate acestea arătau ca „trecerea în revistă a amintirilor făcute de o fantomă…” nota Martha Bibescu în al ei „Jurnal” .
În Cimitirul Père Lachaise, de la Paris, pe piatra unui mormânt scrie: “George Enescu şi Maria Enescu, născută Rosetti Tescani”. Doar atât!
Text scris de Monica Andrei
Ca nivel de trai, Romania e printre cele mai oribile țări.
Și pe lângă că în România se trăiește mai rău decât în Afganistan, nici n-ai liniștite din cauza mentalității de aici.
Oamenii care trăiesc pe aceste meleaguri sunt de tot rahatul.
Multi nu știu să facă diferența dintre gay și heterosexual, nu știu ce înseamnă orgasm, oamenii sunt dușmănoși, s-au învățat să dea șpagă peste tot, bârfesc, jignesc etc.
Daca unul e sărac, toți îi reproșează că trăiește din mila statului și freacă menta la crâșma din sat.
Când nu le place fața ta, te trimit la muncă ca sa ai bani sa mănânci parizer, că altceva nu-ți permiți din salariul minim.
Repetă toți ca o moară stricată clișeele auzite la televizor.
Nimeni nu te întreabă dacă ești fericit, daca sufletul ți -e liniștit, dar te întreabă cu ce te ocupi, daca ai casă, bani și cu cine votezi.
Nimeni nu e interesat de starea ta de sănătate, dar îi interesează câte găini ai in ogradă.
Religia e tratată superstițios, oamenii se duc la biserică din obișnuință, nu ca sa vorbească cu atotputernicul.
Popa e un fel de bulibașă, toți se uită la el ca la un pașă cu barbă neagră.
Oriunde mergi, oamenii se uită mai întâi la felul cum arăți și în funcție de fizicul și hainele pe care le ai, te tratează ca pe o ființă umană sau nu.
Statutul social în România reprezintă totul.
Daca nu ai job, daca nu produci ca societatea sa considere ca esti util, se uită la tine ca la un gunoi.
Oamenii străzii sunt tratați mai rău decât câinii fără adăpost.
Medicul aproape ca te scuipă între ochi daca nu arăți a domn și nu miroși frumos.
De funcționari nu mai spun, sunt sub orice critică.
Daca sunt oameni atașați de țară, sunt atașați pentru că nu au curaj sa plece pe alte meleaguri.
Diasporenii care plâng de dorul de acasă și vibrează când aud imnul, o fac nu pentru ca își iubesc țara, că nu ai cum sa iubești o țară care nu ți -a oferit nimic.
Diasporenii plâng de dorul țărișoarei, că sunt atașați de locurile unde s-au născut și au crescut.
Sunt precum cei care au crescut Intr -un bordei, dar sunt atașați de bordei, că de bordei îi leagă multe amintiri.
Blogul lui Roman 