Muntele de sare din Iran


Cu milioane de ani în urmă, Golful Persic era acoperit de mare. Pe măsură ce apa s-a evaporat şi marea s-a retras, a lăsat în urmă cantităţi mari de sare. Straturile de sare au foat acoperite cu sedimente aduse de pe munţi de apa de ploaie. În timp, stratul de sedimente s-a îngroşat, a devenit compact şi a început să apese pe stratul de sare de dedesubt. Sarea a început să se comporte ca un fluid, ducând la un comportament interesant cunoscut sub numele de tectonica sării. Greutatea sedimentelor şi rocilor care a împins stratul de sare a determinat pătrunderea sării în rocile de deasupra.Când găsește un loc permeabil in stratul de sedimente, sarea îl străpunge și formează domuri cunoscute drept diapire. Uneori câte un diapir iese la suprafața și se răspândește orizontal devenind un ghețar de sare.
Unul dintre cei mai mari şi mai frumoşi munţi de sare din Orientul Mijlociu, Muntele sau gheţarul Jashak 😉👍se întinde pe versantul sudic al Munţilor Zagros, din sudul Iranului, provincia Bushehr. Se ridică la o înălţime de 1350 m deasupra câmpiei care-l înconjoară. Lanţul muntos are aproximativ 12 km lungime şi 4,5 kilometri lăţime. Oamenii de ştiinţă spun că s-a format la sfârşitul erei precambriene şi la începutul paleozoicului😉 UNESCO afirmă: Nicăieri în lume nu vom putea vedea o acumulare atât de mare de cupole de sare ca în Iran. Acest site este luat în consideraţie şi în curând va fi trecut în Patrimoniul Mondial👍 Eroziunea apei a provocat unele modele uimitoare pe domurile de sare. Poate fi numită una dintre cele mai frumoase creaţii de eroziune geo-morfologică. În această zonă pot fi admirate minerale nesilicate, ca pirita, precum şi multe cristale de sare cu variaţii de culoare. Se pot vedea straturi de sare colorate în roşu, maro, alb, galben, negru sau portocaliu👍
Admirând aceste formaţiuni incredibile, ce au o paletă minunată de culori, realizăm forţa şi puterea creatoare a naturii, care ne surprinde ceas de ceas sub diferite forme de relief.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s