de : Raisa Plamadeala
Sus per cerul singuratic, zace-nstrainata luna,
Luciu de smarald revarsa, peste apele fugare,
Raze in manunchi de aur, se aprind rar, cate una,
Si la mal , prin intuneric, par a fi margaritare.
Salciile mari, pletoase, cu coroane-ncununate,
Ca matasea se rasfira, tremurind de frigul noptii
Pasarelele pe-o stanca, linga ape-nvolburate
Isi iau zborul cu un tipat ,insotit de frica mortii.
Un vartej cu ape tulburi, inspre maluri se abate,
Trestiile tremurande, le scufunda si suspina
Sus pe ceru-nstrainarii, printre stelele-adunate
Luna pare-a fi craiasa in vesmantu-i de lumina.
Farmec nevazut ascunde, calea cerului strabate,
In a apelor oglinda-si lasa umbrele-n vecie,
C-un usor suras atinge, lumea plina de pacate,
Poarta norii cu tristete , bantuiti de-o vesnicie.
Blogul lui Roman 